Un cocalar atipic

Il vad in fiecare dimineata iesind pe bancuta din fata blocului cu paharul de cafea in mana sa-si savureze tigara. Lasa paharul de plastic pe scandura innegrita de ploaie a bancii si-si scoate o tigara Kent pe care o aprinde si o pufaie privind superior vecinii care ies din bloc in drum spre munca.
Plec la serviciu, dar stiu ca seara, cand ma intorc, el e acolo. De data asta vorbeste zgomotos la mobil. Tine telefonul, desi nu e ultimul racnet, perpendicular pe ureche, sa auda si pitipoancele din jurul lui ce discutie importanta are el.
Nu are haine de fite, cercei in nas sau urechi, dar poarta si el pantofi lungi, cu varfuri ascutite, asortati la pantaloni albi, tot timpul albi, indiferent daca afara ploua, de acelasi alb ca si tricoul cu doua numere mai mici pentru a-i dezvalui muschii, desi fizicul sau nu impresioneaza cu nimic, albi ca si geaca de piele, carata trendy pe umar indiferent de vreme.
Isi trece mereu mana prin parul tuns scurt si dat cu gel pe spate, in timp ce fredoneaza manele pustoaicelor ce-l privesc ca pe Banderas si-si uda absorbantele daca el le arunca vreo ochiada. Povesteste mandru amicilor ce job meserias are, cum joaca el conquiztador (desi ma indoiesc) si pe cine ar vrea sa vada in playboy.
Ce il scoate din randul cocalarilor e nevasta. De fiecare data cand il striga, fuge imediat in casa!