Eu sunt un personaj indragostit de peisajele bucolice, mi-am petrecut vacantele copilariei in casa bunicilor, la tara, si merg si acum in week-end si in concedii sa-mi reincarc bateriile muncind la camp, in gradina ori in curte, printre animale. Asa imi refac eu energia, in mijlocul naturii. Chiar am observat ca daca am vreo duminica in care stau in oras si lenevesc, luni sunt mai obosit decat eram vineri. Deci scriu cele ce urmeaza in cunostinta de cauza, pentru ca am dat si cu sapa, si cu coasa si am carat gunoiul animalelor.
De ce nu se orienteaza romanii spre munca in agricultura?
Din pacate, in ciuda celor spuse de gurile rele de specialisti care apar zilnic pe diverse posturi TV, Romania nu este o tara bananiera. Nu poti sta toata ziua la soare, imbracat cu slipul de blana, sub un copac, asteptand sa pice para malaiata. Deoarece tovarasa Elena Ceausescu nu a mai apucat sa-si definitiveze cercetarile pentru transformarea graului si a altor plante anuale in plante perene, romanii sunt nevoiti sa munceasca pentru obtinerea recoltei.
Pentru a putea sa lucrezi pamantul, trebuie sa ai si ceva cunostinte in domeniu, sa stii ce ai de facut. Nu poti pleca din fata plasmei pe care-ai cumparat-o in rate (ca era la oferta) si pe care o tii mandru pe peretele din sufrageria apartamentului si sa mergi sa te angajezi la tara, intr-o microferma. Nimeni nu risca sa angajeze oameni care nu stiu sa tina sapa in mana... De exemplu, daca primavara, la curatatul pomilor si a vitei de vie, sunt taiate ramurile roditoare in locul celor lacome, toata cheltuiala de peste an cu cultura respectiva e in zadar.
Un var care munceste de ani buni intr-o microferma din Italia imi spunea ca acolo plugul tras de cai si sapa sunt unelte care se mai gasesc doar pe la muzee sau in recuzita studiourilor de film. La noi astea sunt unelte de baza, ba chiar unii, care nu sunt proprietari de cabaline, ara pamantul cu vacile (ca boii prefera sa-i vanda la abator).
Munca in agricultura este o munca dificila, pentru ca programul de lucru e mai mare de 8 ore (de obicei e de minim 12), pe tot parcursul zilei muncesti in picioare, se desfasoara in aer liber si nu prea tine cont de canicula. Sunt doar cateva dintre motivele pentru care nu oricine poate presta aceasta munca.
Chiar daca esti un mic intreprinzator, care vrei sa-ti faci propria ta microferma, viata nu e deloc roz. Pentru a putea porni ciclul de productie ai nevoie de bani pentru arat, discuit, seminte, semanat, ierbicidat, ingrasaminte, alte lucrari specifice. Bani pe care daca nu-i ai, trebuie sa-i imprumuti. Cum la noi e destul de dificil sa accesezi fonduri europene pentru dezvoltare (si-au dat seama si guvernantii ca birocratia e foarte anevoioasa), iar pentru a beneficia de subventii de stat trebuie sa fii mai mult decat un fermier incepator (si sa stii cu cine sa imparti banii obtinuti), trebuie sa recurgi la credite bancare. Bancherii asteapta cu bratele deschise inca unul pe care sa-l jumuleasca.
Marea problema apare toamna, dupa recoltat. Daca nu te-au lovit capriciile naturii, si aici ma refer la un inghet timpuriu sau lipsa de precipitatii suficiente (pentru calamitati poti incheia asigurare), preturile care iti sunt oferite pentru produse de catre clienti, asa-zisi producatori din piete sau alti profitori (care iti ofera 0.35 - 0.45 lei pe kilogrmul de grau, cand un covrig costa 0.50 lei), abia iti acopera cheltuielile, in cel mai fericit caz. Pentru a putea obtine un pret mai bun, ar trebui sa vinzi produsele abia in anul urmator, cu ceva timp inainte de recoltat, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare cu depozitarea si mentinerea calitatii produselor, deci castigul nu ar fi prea mare.
Si in anul urmator o iei de la capat! Ceea ce pentru un somer e destul de greu!
Read more...
Postări
