16 ian. 2011

Cum sa faci bani pe net

Stiu ca e plin internetul de tot felul de specialisti care va explica cum sa faceti bani pe net. Si multi dintre ei se lauda cu banii castigati din munca lor pe net. Am citit si eu, am urmat sfaturile (cele mai bune mi se par cele de aici, aici, aici, si lista poate continua), dar treaba nu tine. Undeva, pe la mijlocul lantului, ceva se rupe!

Ca sa incepi sa castigi bani, trebuie sa ai trafic. Ca sa ai trafic, ori bagi numai pornache, ori trebuie sa ai un site foarte bun, adica un domeniu propriu , cunostinte de SEO, articole interesante, etc. Pentru asta trebuie sa investesti timp si bani. Si chiar si asa, vizitatorii ti-i faci in timp. Si, cu atat mai mult, ai de asteptat clientii dornici sa publice reclame pe pagina ta.

Satul sa astept atata timp, am baut vreo 2 litri de cafea, nu am dormit cateva nopti, mi-am pus mintea la contributie si am gasit solutia. Asezati-va bine pe scaun, cascati ochii mari si cititi!

Cum poti sa faci bani pe net in cel mult 90 de zile!
- In primul rand, dupa ce te-ai asigurat ca ai conexiune la internet, iti faci un cont de mail (recomand yahoo, dar poate fi folosit si gmail, hotmail sau ce mai stiti voi), daca nu ai deja unul. Atentie! Pasul acesta trebuie urmat, chiar daca deja aveti un cont pe hi5.com, sentimente.ro sau neogen. :-) . Si trebuie sa retineti adresa de mail!
- Scrieti intr-un editor de text un Curriculum Vitae in care sa specificati noua voastra adresa de mail. Daca deja aveati o adresa de mail si un CV redactat, puteti sari peste aceasta etapa.
- Deschideti browserul de internet si scrieti in fereastra de cautare cuvantul job si orasul in care locuiti sau in care vreti sa castigati bani. Recomand sa fie bifata optiunea cautarii doar in propria voastra tara.
- Alegeti unul dintre rezultatele afisate si deschideti pagina cu oferte de munca, dupa care le selectati pe cele din domeniul care va intereseaza.
- Incepeti sa aplicati la joburile ce va convin, fie prin completarea unui CV on-line, fie prin trimiterea celui scris in prealabil.

Acum ramane doar sa asteptati sa fiti contactati! Nu uitati sa lasati telefonul deschis si, mai ales, sa verificati zilnic mailul, pentru ca angajatorii sa poata lua legatura cu dumneavoastra. Aaa, si trebuie sa le urmati intocmai instructiunile!
Prin metoda mea, in cel mult 90 de zile de la inceperea activitatii veti primii primii bani. Sub forma de salariu! Avantajul acestei metode este ca obtineti venituri impozitate inca de la inceput!

0 comentarii:

  © Blogger template The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP