Job Interview

Pentru ca nu sunt fiu de senator sau deputat, de cand am terminat liceul a trebuit sa-mi gasesc un loc de munca, pentru a avea bani de o bere cu baietii, de un pachet cu tigari (ca goale primeam gratis), de paine si de cativa crenwursti cu mustar pe zi. Cam la atat se limitau cheltuielile mele cand m-am angajat prima data. De dormit, dormeam la parinti, si tot acolo mancam si mancare ca lumea (doar nu credeati ca traiam numai cu cremwursti, aia erau la serviciu).
Spre norocul meu, imi placea ceea ce faceam (eram magazioner) si am avansat repede in grad (am inceput sa ma ocup si de aprovizionare), asa ca primeam un salariu frumusel. Spre ghinionul meu, eram inca mic si prost, asa ca in fiecare week-end ieseam cu baietii la o vodca cu apa tonica si o bere, iar eu eram cel care platea consumatia, intrucat ei nu lucrau si bateau toata ziua mingea in fata blocului. Si acum ma mai mir de ce neuroni rataciti aveam atunci, daca nu am fost in stare sa strang si eu ban pe ban!
Marea problema a fost ca dupa un an de munca in proba, patronul inca nu voia sa-mi faca acte de munca. Erau inceputurile tranzitiei, comertul fara factura si munca la negru erau in floare, dar eu voiam carte de munca, fiindca asa ma invatasera ai mei. Asa ca am inceput sa merg din firma in firma, mai intai in cautarea unei carti de munca (pe care am obtinut-o abia dupa 4 ani de prestat), mai apoi in cautarea unor conditii de munca mai bune.
Mergand din slujba in slujba am fost nevoit sa particip si la diverse interviuri, cu intrebari care mai de care mai ciudate. Si astazi, cand privesc site-urile de joburi, vad ca cei de la Resurse Umane obisnuiesc sa puna aceleasi intrebari stupide, in speranta ca vreun candidat va raspunde corect si cinstit si va da cu piciorul postului ce i se ofera.
Invariabil, toti cei care vor sa te angajeze sunt interesati de ce ai parasit ultimul loc de munca. Recunoaste cineva pentru ca era nasol? Nu! Si atunci inventeaza un text frumos, de genul "Simteam ca nu imi puteam folosi la maxim cunostintele si capacitatile mele intelectuale". Inevitabil, soseste si colega intrebarii precedente (sau sor'sa, var'sa, spuneti-i cum vreti): "ai schimbat cam multe slujbe intr-o perioada destul de scurta. De ce crezi ca la noi ai ramane mai mult decat ai ramas la altii?" Ce sa-i raspunzi, ca nu ai de gand sa faci nici acolo prea multi purici daca nu-ti respecta conditiile de munca din contract? Ca te plicitsesti repede sa faci acelasi lucru zi de zi? Nu poti. Si atunci iar scornesti un raspuns filosofic, cum ar fi "Am ajuns la la maturitate, sunt la o varsta care nu-mi mai permite sa ma tot mut de colo-colo. Vreau sa fiu parte dintr-o echipa, unde pot pot sa-mi aduc contributia pe termen lung."
Mai nou, sunt la moda intrebarile existentiale. De multe ori am vazut pe paginile online de joburi
intrebari demne de Oracolele pe care le completam in copilarie: Ce inseamna pentru tine succesul/esecul? Toti visam la bani, masini, vacante exotice si femei (sau masculi, dupa caz) care sa ne fericeasca. Ne e ciuda ca stam cu parintii, copiii ne intreaba zilnic ce le-am adus, abia ne ajung banii sa facem un concediu la vreo pensiune taraneasca si nevasta/sotul se ingrasa pe zi ce trece. Dar duduilor simandicoase de la HR trebuie sa le explici pe intelesul lor: succesul il reprezinta posibilitatea de a-ti aduce aportul la profitul si eficienta companiei, iar despre esec, nici macar nu stii ce inseamna, nu te-ai intalnit cu el in viata ta.
Tot inevitabila e si dorinta lor de a afla pentru ce vrei sa te angajezi la ei, ceea ce mie mi se pare prostia care le incununeaza pe toate. Normal ca pentru bani! Doar nu te bagi sluga la ei ca sa admiri cracii secretarei cand se intinde peste birou, sa tragi filme de pe torrente sau sa-i faci curte colegei care doarme singura noapte de noapte, pe care nici nu ai ajuns sa o cunosti! Ori din plictiseala! Te duci pentru un salariu mai bun, pentru bonusuri mai mari, conditii de lucru mai bune.
Ca pe afara-i vopsit gardul si inauntru te mananca puricii, e alta poveste, dar o voi relata intr-un post ulterior!