E greu sa fii astazi copil...

In ultimul timp stirile despre copii izolati de societate, retrasi intr-o lume a lor si cu ganduri sumbre de sinucidere (si nu e vorba numai de copiii emo) sau cazuti in diverse ispite (alcool, droguri, talharii), apar tot mai des pe prima pagina a ziarelor si in mass-media. Toata lumea ii arata cu degetul, ii ironizeaza, insa putini se intreaba ce l-a facut pe acel tanar sa-si distruga, poate, cei mai frumosi ani din viata.

O privire in urma, in copilaria mea (asta era cam pe vremea cand dispareau dinozaurii si se nasteau marile depozite carbonifere) nu-mi arata solutia la problemele lor, dar ma face sa inteleg de ce au ajuns aici. Nu preaslavesc epoca de dinainte de 1989, eram prea fraged ca sa o fac, dar parintii si societatea in care traiam aveau mai multa grija de copii, chiar daca mamele nu stateau acasa cu ei pana la varsta de 2 ani.

Sistemul sanitar functiona (se dadeau si atunci spagi, dar nu erai nevoit sa te duci cu medicamentele de acasa si erai bagat in seama), invatamantul la fel (nu am inteles niciodata de ce au trebuit facute atatea modificari in structura trimestrelor si a programei scolare, cand aveam atat de multe rezultate bune la concursurile internationale), mancare nu se gasea, dar toata lumea facea rost.

Parintii nu aveau zeci de canale TV pentru a urmari meciul, filmul sau telenovela preferata, iar cele 2 care existau isi incepeau transmisia la ora 8 seara. La fel se intampla si cu presa, in cele cateva pagini ale ziarelor existente, rareori aflai ceva interesant, ele existand doar pentru a enumera vizitele de lucru ale tovarasilor. Oamenii nu aveau nevoie de un al doilea serviciu, intrucat salariul avea valoare (am auzit ca un dolar era cotat la vreo 18 lei) si oricum nu prea aveai ce sa-ti cumperi cu el.

Grija zilei de maine nu dadea batai de cap clasei muncitoare. Statul proteja poporul (uneori prea mult, daca ne gandim la cei care “ascultau” tot timpul). Cand terminai scoala primeai repartitie la un loc de munca, iti asigura o locuinta (aici trebuia, totusi sa indeplinesti niste conditii) si iti puteai permite sa-ti mobilezi casa si chiar sa te si imbraci in rate.

De aceea romanii aveau mai mult timp pentru familie, sa faca teme cu cei mici, sa-i scoata la plimbare, sa mearga la scoala pentru a se interesa de activitatea lor. Lipsa calculatoarelor si a internetului nu facea decat sa le creasca micutilor dorinta de a se juca in aer liber, sa alerge dupa o minge, sa sara sotronul sau sa faca schimb de surprize, pentru ca si tentatiile erau mai putine.

Isi traiau copilaria! Cum spunea Creanga, in “amintirile” lui, “daca e cal, sa traga, daca e popa, sa ceteasca, daca e copil, sa se joace”.